Tamaș, ”desființat” de o legendă a lui Dinamo: ”Poate să devină o dramă socială dacă mai continuă așa”

Tamaș, ''desființat'' de o legendă a lui Dinamo: ''Poate să devină o dramă socială dacă mai continuă așa''
Publicat: 03/08/2015, 21:14

”Ei (n.r. Tamaș și antrenorul Stelei, Mirel Rădoi) se cunosc foarte bine, au fost și colegi, dacă Radoi i-a spus: la prima chestie pe care o faci și pe care o mai știm și pe care ai mai făcut-o, să știi că ne strângem mână și ne luăm la revedere… atunci lucrurile sunt clare, cel care nu are nicio scuză este Tamaș. Tamaș este un caz medical și este de mult timp. La 17 ani era un copil de îl puneai la rană, nu se anticipa acest viitor al lui, care s-a amplificat și după ce a văzut în Anglia, unde, când se termină meciul, toată lumea este la pub și jucătorii în mașină și consumă bere. Dan Petrescu povestea că, pe când juca la Chelsea, dacă aveau meci la Manchester sau Liverpool și veneau în Londra, până acolo se bea bere și șampanie, când coborau în față stadionului un sfert de echipă voma”, a declarat Cornel Dinu.

”Este păcat pentru un om de o așa calitate cum a fost să ajungă caz medical. Este un jucător care mai are calități, mai poate să joace, dar poate să devină o dramă socială dacă continuă pe drumul asta”, a mai spus Dinu la Dolce Sport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM:...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Peste jumătate dintre răspunsurile ChatGPT sunt greșite, arată un studiu
×